Str. General Dragalina 81, Cluj-Napoca
Ruptura de tendon achilian
Tendonul lui Achile este
cel mai mare tendon al corpului uman. Ruptura apare relativ fecvent, prin importanta
lui in activităților sportive. Leziunile traumatice de tendon ahilian reprezintă o patologie
relativ frecventă, interesând în special grupe de vârstă active din punct de
vedere motor, cu sau fără pregătire fizică specifică şi cu regim de activitate
variind de la sedentarism la activitate fizică intensă. Incidenţa rupturilor traumatice de tendon ahilian se
regăseşte cu precădere la cei implicaţi în sporturi ce necesită activităţi
biomecanice specifice: sprinturi, sărituri repetate, contracţii bruşte, cu
degajări intense de energie kinetică având complexul muşchi-tendon-os în
situaţii caracteristice.
Tendonul se rupe la joncțiunea sa cu
mușchiul (mai ales la tineri) sau la 2 cm de inserția pe calcaneu (la vârstnici). Ruptura
poate fi parțială dar în majoritatea cazurilor este totală. În rupturile parțiale se aplică un
aparat gipsat 4-6 săptămâni, piciorul fiind puțin ecvin; in rupturile totale
tratamentul aplicat este cel chirurgical.
Semne prezente în ruptura de tendon Achilian :
- Imposibilitatea flexei
plantare contra unei rezistențe (ridicare pe vârfuri);
- Palparea unei depresiuni,
care uneori se și vede, reprezentând locul de întrerupere;
- Durerea, echimoza, un edem
moderat, retracția musculaturii gambei;
- Mersul
şi sprijinul pe piciorul lezat sunt imposibile.
Acesta este realizat de
către un medic specialist în urma unui examen clinic și al anamnezei. Pentru ca examinarea să fie
completă este nevoie și de alte
investigații paraclinice cum ar fi: ecografia, rezonanța nucleară magnetică,
ultrasonografia.
Tratament :
Recuperarea funcțională este absolut
necesară după degipsare deoarece pacientul prezintă redoare articulară de
imobilizare edem și uneori tulburări trofice.
În perioada de imobilizare la pat se urmărește :
-tratamentul edemului ( postura antideclivă, bandaj elastic);
-mobilizarea articulaţiilor libere (degete, genunchi, şold) prin exerciţii
pasive sau active ajutate;
-masajul pentru asigurarea troficităţii ţesuturilor şi facilitarea
reintoarcerii venolimfatice. Dupa aceasta perioada, metodologia de recuperare va
avea urmatoarele obiective kinetoterapeutice:
Obiective
kinetoterapeutice:
•
reducerea dureii;
•
restabilirea funcţiei musculare;
•
creșterea forței musculare, respectiv a tricepsului
sural;
•
exerciții active pentru imbunatatirea mobilitatii
articulației gleznei;
•
reeducarea
staticii şi a mersului;
•
refacerea echilibrului muscular;
•
întinderea tricepsului și tendonului pentru a evita
retracția musculara.