Fracturile bimaleolare


Fractura este rezultatul acţiunii unui traumatism puternic asupra osului şi consta din intreruperea continuitatii acesteia.
Uneori fractura se produce şi în urma unui traumatism minor care acţionează asupra unui os fragilizat printr-o suferintă anterioară.
Fracturile bimaleolare sunt fracturi care afectează în acelaşi timp cele doua segmente proximale ale articulaţiei gleznei. Acestea reprezintă un capitol aparte al traumatologiei osteo-articulare, frecvenţa lor, caracteristica lor precum si prin potenţialul evolutiv adesea nefavorabil.
Există în mare, două mecanisme de producere a fracturilor:
Mecanismul direct – fractura se produce la nivelul la care acţioneză forţa, reprezentată prin zdrobire, compresiune sau soc violent.
Mecanismul indirect – fractura se produce în alt loc decât acolo unde a acţionat agentul traumatic.
Diagnosticul fracturilor bimaleolare Se bazează pe o anamneză minuţioasă, pe un examen clinic sistematic, cu evidenţierea semnelor de probabilitate şi de certitudine ale fracturilor.
Indispensabil unui diagostic final complet îl reprezintă un examen radiologic standard si alte investigaţii paraclinice (examenul ecografic, computer tomograf, rezonanţa nucleară magnetică).


Tratament
Fracturile bimaleolare precum şi alte fracturi intraarticulare, au scopul de a obţine o reducere anatomică maximă a fragmentelor cu restabilirea suprafeţelor articulare şi recuperarea funcţională precoce a articulaţiei gleznei.
Asistenţa de recuperare trebuie inceputa înainte de a se stabilii starea de sechelă, aceasta fiind practicata dupa cum urmeaza:
a) În perioada de imobilizare la pat, cu sau fară instalaţie de tracţiune-extensie, cu sau fară gips, se va avea în vedere:
• păstrarea posturii antideclive, pentru evitarea edemului;
• mobilizarea articulaţiilor libere (degete, genunchi, şold) prin exerciţii pasive sau active ajutate.
• masajul pentru asigurarea troficităţii ţesuturilor şi facilitarea reintoarcerii venolimfatice.
• gimnastica generală şi respiratorie.
b) În perioada de mers în aparat gipsat:
• exerciţii izometrice sub gips.
c) După scoaterea gipsului, metodologia de recuperare va avea ca obiective:
• îndepartarea edemului;
• recâştigarea mobilităţii articulare în toate sensurile de mişcare;
• refacerea reflexelor proprioceptive;
• refacerea staticii piciorului.




Obiective kinetoterapeutice:
• restabilirea funcţiei musculare;
• reducerea dureii;
• restabilirea funcţiei articulare;
• reeducarea staticii şi a mersului;
• refacerea echilibrului muscular;
• refacerea mobilităţii articulare;
• refacerea boltii plantare;
• refacerea alinierii piciorului.